New York este un oras pe care de mult am dorit sa il vizitez. Am incercat sa trec peste degradarea pe care a suferit-o in ultimii ani si sa caut acele locuri din filmele vestite, din comediile romantice pe care multi visam sa le vedem. Am ramas putin dezamagita imaginandu-mi un oras mai curat si mai bine intretinut, dar cu toate acestea unele locuri au reusit sa ma incante si aici. Am stat patru nopti in New York si am avut la dispozitie trei zile pentru a vizita ce mi s-a parut mie mai interesant.
TREI ZILE IN NEW YORK :
• Wall Street
• Federal Hall Memorial
• Trinity Church
• World Trade Center
• Chinatown
• Little Italy
• Soho
• Statuia Libertatii si Ellis Island
• Times Square
• Central Parc
• Grand Central Terminal
• Chrysler Tower
• New York Public Library
• St. Patrik Church
• Empire State Building
• Brooklyn Bridge

ZIUA 1
Fiind cazati in Brooklyn, am traversat fluviul Hudson cu barca, pentru a vedea Manhattanul de pe apa, si astfel in doar cinci minute am ajuns direct in zona financiara, de unde cu o plimbare pe jos se pot vizita multe locuri.
Am trecut de Battery Parc si am intrat pe Stone Street, prima strada asfaltata din New York, scurta si ingusta cu baruri si restaurante ieftine, in care nu m-am oprit fiind dimineata devreme. Foarte aproape de aici se afla una din cladirile cele mai frumoase din New York, Alexander Hamilton Custom House construita in anii in care comertul maritim era in floare, avand pe fatada principala patru statui reprezentand cele patru continente. Astazi cladirea este sediul a National Museum of the American Indian.
De aici se ajunge direct pe Broadway Street unde dam imediat peste vestitul taur de pe Wall Street. Chiar daca coada pentru a face poze cu el este mereu destul de lunga, se spune ca ar aduce noroc. La inceput taurul a fost pus chiar in fata Palatului Bursei pe Wall Street dar conducatorii acesteia nu l-au vrut acolo considerandu-l vulgar si l-au mutat imediat, direct in locul in care il gasim acum.
In zona sunt multe magazine si tarabe cu suveniruri, si daca vreti sa faceti o scurta pauza va recomand un bakery, Liberty Bagel, unde asa cum se intelege din nume gasiti doar bagel dar puteti alege dint-o varietate impresionanta de gusturi si culori.
Continuand pe jos, in cinci minute ajungem pe Wall Street unde gasim Palatul Bursei din New York, iar la stanga lui se afla Federal Hall Memorial cu statuia de bronz a lui George Washington. Cladirea este mica si se viziteaza repede inauntru aflandu-se Biblia pe care a jurat presedintele.
Tot aici este si minunata Trinity Church, cea mai veche catedrala anglicana din oras,intemeiata in anul 1698 cu o arhitectura neogotica foarte frumoasa si Interiorul luminos cu vitralii foarte colorate .
Mergand putin mai departe ajungem la World Trade Center si Muzeul Memorial din 9/11. Ei, locul acesta pe mine m-a impresionat, este un sentiment ciudat acolo si multa suferinta. In locul in care candva erau turnurile gemene, astazi se afla memorialul si muzeul dedicat zilei de 11 septembrie. Memorialul este alcatuit din doua piscine enorme din granit construite exact pe locul celor 2 turnuri si inscriptionate cu toate numele acelor mii de persoane care si-au pierdut viata acolo, aratand intr-adevar tragedia acelui loc.

Urmatoarea oprire a fost Chinatown, cu strada principala Canal Street, plina de restaurante economice, mult street food si magazine ieftine inclusiv de souveniruri. Mergand mai departe, imediat se ajunge in Little Italy, fiind si el un cartier mic presarat cu trattori italienesti, spunandu-se ca Lombardi’s e cea mai veche pizzerie din New York.
Din Little Italy am ajuns in 10 minute pe jos in Soho, cu cladirile lui frumoase, cele din caramida rosie din filme, cu scarile metalice exterioare, aranjate si intretinute, cu strazile curate, pline de baruri si restaurante mici si cochete, un cartier foarte frumos in care poti sa te relaxezi seara. Aici am mancat o pizza americana. Se numeste Emmett’s.Eu am ales o pizza subtire si ma asteptam sa fie ciudata, in schimb mi-a placut atat pizza cat si atmosfera localului, chiar daca era mic si inghesuit. Tot in Soho este si o librarie simpatica, care atrage atentia cu cartile ei agatate pe pereti si tavan intr-un mod unic; se numeste Drama bookshop si chiar merita vazuta. Tot in zona, gasiti si cofetaria Magnolia Bakery cu cele mai bune cupcakes din New York; este doar take away, dat eu oricum am mancat o prajitura chiar daca m-am aszat pe bordura in fata cofetariei.
ZIUA 2
In ziua a doua am vizitat Statuia Libertatii si Ellis Island, toate biletele, inclusiv cel pentru ferry boat fiind cumparate online cu doua luni inainte de plecare.
De aceasta data am luat metroul din Brooklyn si am coborat iar in Battery Parc, in statia South Gate, de unde pleaca barca spre Liberty Island. A fost foarte usor sa gasim punctul de plecare si din fericire coada nu era lunga asa cum se spune ca este in lunile cele mai aglomerate din an: in doar 30 de minute am ajuns pe insula.
Pe Liberty Island, in maxim 2 ore am vazut atat statuia cat si imprejurimile. Se poate urca pe coroana Statuii Libertatii cumparand un bilet separat online, bineinteles daca nu suferiti de claustrofobie sau atacuri de panica, deoarece se urca pe o scara in spirala foarte inalta si ingusta, toata construita din metal. Scara mi-a placut, dar ajunsa sus locul era foarte stramt, nu reuseai sa vezi mare lucru si nu avea rost sa ramai acolo mai mult de cateva minute. Statuia este cadoul Frantei facut Statelor Unite cu ocazia celor 100 de ani de la castigarea Independentei si inaugurata in anul 1886. Structura metalica seamana mult cu cea a Turnului Eiffel din Paris fiind construita de acelasi Gustav Eiffel.


De aici am urcat iar in barca si in cam 20 de minute am ajuns pe Ellis Island unde mi-a facut mare placere sa vizitez singurul lucru de pe insula si anume The National Museum of Immigration, locul unde multe familii americane si-au descoperit provenienta. Peste 12 milioane de emigranti au trecut pe acolo fiind inregistrati la intrare si inghesuiti in cateva camere mici ,trebuind sa treaca peste multe controale pana a fi acceptati in America. In acest fel toti cei care stiu ca au avut neamuri emigrate,cam 40% din populatia SUA, le pot gasi cautand intr-un registru imens care se afla in sala principala a muzeului . Nu dureaza mai mult de 30 de minute vizita si luand ferry boat-ul ne-am intors iar in New York.

Ajunsi in oras ne-am indreptat catre Times Square, traversand strazile cele mai vestite, cum este Fifth Avenue, Broadway, a 57-a strada, a 42-a strada. Times Square, cel mai vestit loc din New York, o piata pe care eu mi-am imaginat-o ceva mai mare, merita vizitata si ziua si noaptea. O gasiti in Manhattan, la intersectia dintre Broadway al saptelea Bulevard si a 42 a strada. Este unul din cele mai vizitate locuri din lume, trecand pe aici mai mult de 50 milioane de vizitatori anual. Noaptea este foarte iluminata printr-o multime de neoane si ecrane publicitare foarte colorate.

ZIUA 3
Am pornit tot cu metroul de data aceasta direct spre Central Park, dar fiind foarte mare, am ales sa vizitez zona de sud, coborand la a 72-a strada. Am intrat in parc si nu foarte departe am gasit Strawberry Field Memorial, zona dedicata marelui John Lennon, vocalist si chitarist la Beatles si activist pentru pace, care a fost impuscat in 8 decembrie 1980 in fata casei sale din New York la doar 40 de ani de catre un fan cu probleme psihice. Vestea a socat o lume intreaga. Memorialul este reprezentat de fapt printr-un frumos mozaic inscriptionat in asfalt , numele acestuia referindu-se la melodia compusa in 1967 impreuna cu trupa Beatles Strawbery fields Forever Aici gasim de multe ori cate un artist de stada cantand si flori lasate ca tribute pe asfalt de catre trecatori, prieteni sau cantareti vestiti aflati in trecere pe acolo. Greu am pornit de aici mai departe, tot in interiorul parcului unde dupa 10 minute de mers pe jos am ajuns in zona numita Betesda Terrace pentru a vedea frumoasa fantana care domina aceasta piata. Este vorba de cea mai vestita fantana din New York cu statuia Angel of the Water in mijloc, unde au fost filmate cateva scene din filmul Home Alone cand batrana dadea de mancare porumbeilor.


Am plecat din parc tot cu metroul spre Grand Central Terminal, o adevarata bijuterie a arhitecturii unde putem admira vestitul ceas, precum si intreg tavanul garii pe care sunt pictate constelatiile si toate semnele zodiacale.
Daca iesim din gara pe Lexington Avenue, dam direct peste turnul Chrysler Building; poate fi vizitat doar holul de la intrare, unde mi-a placut tavanul avand o enorma pictura realizata de Eduard Trumble care reprezinta turnul in sine si pe muncitorii care l-au construit.
Nu mult mai departe este si New York Public Library, una din cele mai frumoase cladiri din oras.As zice ca e mai mult un muzeu decat o biblioteca, avand o colectie incredibila de carti si documente istorice. Intrarea principala este pazita de doua statui care reprezinta de fapt 2 lei, carora in timpul Marii Depresiuni li s-au dat numele Rabdare si Forta pentru a ridica moralul cetatenilor in acele timpuri grele.
Pornim iar spre 5th Avenue, plina de magazine, dar nu ne oprim pentru a ajunge cat mai repede la catedrala romano – catolica Sfantul Patrik, un alt loc minunat din New York. Si cate filme au fost facute aici!…Intrarea e gratuita si chiar daca nu ar fi, nu poti sa nu intri.
De aici ajungem direct la Rockfeller Center sau Top of the Rock, turnul in fata caruia an de an inainte de sarbatorile de iarna se amplaseaza cea mai vestita pista de patinaj din lume alaturi de bradul de Craciun, un loc foarte iubit atat de turisti cat si de newyorkezi.
Empire States Building a fost urmatoarea mea oprire, unde am urcat aproape de apusul soarelui si mi-a placut, fiind prezentat si decorat frumos. La parter este un mic muzeu interacativ unde va puteti poza chiar stransi in mana lui King Kong, exact ca si in celebru film! Sunt doua etape, mai intai lifturile se opresc la etajul 86 dupa care cu un alt lift se urca la etajul 102. La prima oprire este o terasa deschisa dar inconjurata de gratii inalte, la etajul 102 sunt doar geamuri enorme de jur imprejur prin care vezi orasul. Biletele sunt separate pentru cele doua etape, etajul 102 costand mult mai mult, dar la fiecare din etaje puteti ramane cat timp doriti. Biletul trebuie sa il cumparati anticipat online si sa alegeti ora la care doriti sa intrati, iar costul acestuia variaza in functie de ziua si ora pe care o alegeti.

Seara am petrecut-o in zona Pier sub podul Brooklyn, unde am luat cina intr un pub tipic american chemat Fish Market. Zona este frumoasa, chiar pe malul fluviului Hudson, plina de terase, baruri, restaurante si oameni care ies sa se relaxeze.
ZIUA 4

Este si ziua de plecare din New York, dar cum avionul este seara nu am vrut sa plec fara sa traversez Podul Brooklyn pe jos .A fost o plimbare foarte frumoasa care mi-a luat putin mai mult de o ora oprindu-ma de mai multe ori pentru poze. Lungimea podului este de 1.825 m fiind unul din cele mai vechi poduri suspendate pe cabluri din sarma de otel din Statele Unite. Construit in anul 1883, el leaga cartierele Manhattan si Brooklyn traversand East River. Trei zile au trecut repede, ramanand in urma multe locuri frumoase unde nu am reusit sa ajung. Printre ele se numara Museum of Natural History, Metropolitan Museum of Art, Museum of the City of New York si alte cartiere si parcuri frumoase.
Ajungand la sfarsitul plimbarii mele, va las cu drag si ….vizitati New York-ul, sa stiti ca merita. Iar pe mine sper sa ma urmariti si in alte calatorii. Dati-mi un like daca v-a placut, iar daca aveti nevoie de ceva voi fi aici pentru voi. Va las cu restaurantele care m-au impresionat cel mai tare.
UNDE AM MANCAT IN NEW YORK
Sunt cateva locuri fantastice unde am mancat in oras,recomandate de cumnata mea care a fost de multe ori in New York si careia ii multumesc. Mi-au placut foarte mult si astfel vi le recomand si voua.
1. Katz’s Delicatessen, since 1888, un loc istoric in New York. Coada pentru a manca vestitul sandwich cu pastrami este mereu lunga dar din fericire merge repede. Aici au fost filmate scene din filmul When Harry met Sally.
2. Gallagher’s Steakhouse NYC, since 1927, un loc legendar din oras, elegant si rafinat situat aproape de Broadway, multi sunt actorii americani si straini care ii trec mereu pragul. Este un restaurant scump dar daca mergi la pranz in timpul saptamanii si alegi meniul zilei, cu doar 34 dolari de persoana pleci de acolo foarte satisfacut. Mancarea este foarte buna iar localul foarte frumos.

3. Emmett’s ,despre el am vorbit deja ceva mai sus, este vorba de micuta pizzerie din Soho.
4. Billy’s Hotdog, care este de fapt un chiosc mobil langa Central Park, nu este mereu deschis, dar daca aveti noroc cu doar 2 dolari mancati un hotdog foarte bun.
UNDE AM FOST CAZATA IN NEW YORK
Datorita faptului ca toata zona Mahattan este foarte scumpa, cea mai comoda si accesibila zona pentru cazare este Brooklyn, fiind destul de sigura, are la dispozitie metroul cu care in scurt timp se ajunge in centru. Eu am ales hotelul Aloft in care m-am simtit foarte bine. Era curat iar personalul de la receptie a fost mereu disponibil . Cu doar doua statii de metro se ajunge in zona financiara din Manhattan.
SFATURI UTILE
Pentru a nu pierde timp in trafic cel mai comod si mai rapid mijloc de transport este metroul. Fiecare calatorie se plateste separat direct cu cardul fara a trebui sa facem bilete sau abonamente la vre-un aparat. Mai mult, daca depasiti 12 calatorii intr-o saptamana, urmatoarele sunt gratuite. Seara in schimb, dupa ora 22 eu va recomand sa folositi taxi sau Uber, metroul poate deveni periculos din cauza faptului ca in oras sunt foarte multi homeless.
